Resurse împotriva ispitelor

Trăim într-o lume agitată unde circulă multe idei şi veşti care ne atrag sufletul dintr-o parte în alta. În interiorul nostru se nasc gânduri şi sentimente diverse care ne motivează să facem un lucru sau altul. Cum să alegem între atracţiile bune şi cele rele? Cum să reacţionăm la atacurile fără veste ale ispitelor? De multe ori acestea vin fără să ne aşteptăm la ele, fără să ne fi gândit la acele situaţii sau stări sufleteşti. Cuvântul „ispită” este folosit cu sens negativ, adică să fii îndemnat, atras, ademenit ca să faci ceva rău. Ispita se foloseşte adesea de ochii şi urechile omului ca să ajungă la minte şi apoi să-l determine pe om să facă un lucru sau altul. Alteori ispita merge direct în minte şi dialoghează cu omul prezentându-i ofertele ei. În general, ispita ţinteşte plăcerile şi nevoile omului, promiţându-i că le va satisface şi că se va simţi bine. Ea nu-i spune omului despre consecinţele ce pot apărea în urma faptei făcute după ispitire sau minimizează stările de rău ce pot apărea.

               Diavolul încă de la început s-a folosit de ispită ca să-l facă pe om să greşească şi să cadă din starea lui de fericire. L-a îndemnat să încerce plăceri pe care nu le-a gustat înainte, spunându-i că astfel i se va deschide ochii la unele lucruri şi va fi ca Dumnezeu de mare. I-a sugerat astfel ideea că Dumnezeu nu este bun din moment ce îi interzice unele plăceri şi că de fapt Dumnezeu vrea să-l ţină pe om mic, să fie doar sclavul Lui şi să nu-l lase să se dezvolte prin cunoaşterea binelui şi răului. Ispita diavolului folosită cu multă viclenie a stârnit atât curiozitatea şi plăcerile, cât şi intelectul omului, promiţându-i că va fi ca Dumnezeu. Diavolul a minimizat consecințele, minţindu-l pe om că nu va muri şi i-a indus acestuia ideea că de fapt Dumnezeu l-a minţit şi l-a speriat cu moartea. Din nefericire, străbunii noştri Adam şi Eva au muşcat momeala ispitei iar consecinţele acestui fapt le vedem până astăzi. Ei au murit după cum le-a spus Dumnezeu iar moartea s-a transmis tuturor urmaşilor lor. Mai mult, cunoaşterea binelui şi răului a introdus în om multe idei şi sentimente rele, precum ură, minciună, dispreţ, mândrie, aroganţă, crimă, dorinţa de dominare şi multe altele. Toate acestea au adus cu sine şi nenorocirile şi necazurile pe care le cunoaştem pe pământ. Ne întrebăm adesea de ce permite Dumnezeu atâtea boli, necazuri, războaie şi nenorociri între oameni. Iar răspunsul direct, brut şi neprelucrat, este din cauza faptului că omul a dorit şi doreşte în continuare să cunoască binele şi răul, să vadă ce gust are minciuna, invidia, răutatea şi celelalte sentimente rele. Dar va veni vremea când moartea şi toate aceste nenorociri vor dispărea, după cum spune Duhul Sfânt în Apoc. 20:14 „Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.” Iar în Apoc. 21:1,4 scrie astfel: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”